Le mulţumesc prietenilor şi rudelor care m-au avertizat că e periculos să fac tantra. Au dreptate, lucrul ăsta dă dependenţă. Atunci când ai apă caldă şi curent electric în casă, e cam greu să te întorci la traiul dintr-o peşteră.
Am cunoscut tantra. De ce m-aş mai întoarce în epoca de piatră a sexului?
Afirm că am şi eu o calitate: caut în mine curajul de a experimenta înainte de a-mi forma o părere despre un lucru sau altul. M-am dus la tantra cu inima cât un purice, dar drumul meu către primul seminar a fost atât de evident trasat de mâna invizibilă, încât trebuia să mă duc. Şi am descoperit că sexul în grup, sperietoarea de care mă feream, e o fantezie a celor care n-au curaj să-şi asume propria viaţă sexuală, dar o suspectează pe a altora. Aceşti semeni ai mei îşi derulează în cap filme porno fără nici un Dumnezeu şi apoi se sperie singuri de ele.
Tantra îmbină dragostea cu spiritualitatea şi mută centrul de greutate al relaţiilor dinspre sex înspre dragoste. Când am ajuns, cu o zi întârziere, la primul meu seminar de tantra (metoda Osho), tocmai se ţinea un sharing. Am fost aproape dezamăgită să-i aud pe practicanţii mai vechi spunând, unul după altul, "prin tantra am învăţat cum să nu fac sex".
Şi am aflat, exerciţiu cu exerciţiu şi meditaţie după meditaţie, că tantra mă învaţă să mă cunosc, să mă accept şi să mă iubesc pe mine însămi. Să stau în faţa partenerului cu toate emoţiile mele. Să evit să judec pe cineva după stările pe care le are la un moment dat. Să dau spaţiu persoanei din faţa mea. Să privesc în ochi şi să mă las privită. Să ascult fără să întrerup, fără să comentez şi fără să fac judecăţi de valoare în gând – să primesc cuvintele celuilalt ca o oglindă şi să-i dau timp să se vadă în mine. Să zâmbesc.
Tantra mă învaţă să mă joc. Să mă bucur, să mângâi, să experimentez. Să fiu sinceră cu mine şi cu ceilalţi. Să fiu verticală. Să îmbrăţişez. Să ofer susţinere. Să fiu autentică. Să primesc tandreţe. Să ofer tandreţe. Să privesc lumea şi oamenii ca şi când atunci i-aş vedea pentru prima dată. Să vorbesc blând, calm şi încet. Să mă port cu mănuşi cu sufletul oamenilor.
Tantra mă învaţă să respir în acelaşi ritm cu fiinţa iubită. Să-mi arăt inima. Să am destul curaj încât să redevin vulnerabilă. Să acord celuilalt libertatea de a alege. Să-mi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce fac. Să recunosc divinitatea în mine şi în persoana din faţa mea. Să respect. Să port de grijă. Să mă vindec. Să dăruiesc. Să mă relaxez. Să mă exprim. Să vreau. Să creez.
Tantra nu e o religie – poate o fi pentru unii, pe undeva pe glob, dar pentru mine nu e. E doar unul din instrumentele prin care reuşesc să ajung mai aproape de Dumnezeu cel viu. Am avut experienţe directe care m-au făcut să simt cu toată fiinţa mea că exista o putere superioară care mă iubeşte şi are grijă de mine. Nu e minunat că, în orice domeniu cauţi – fizică, biologie, psihologie sau sex – dai peste Dumnezeu?
E important să se înţeleagă asta, că tantra nu e o religie. Faptul că nişte oameni se adună ca să celebreze ceva – în cazul de faţă, bucuria de a ne afla unii în prezenţa altora, conştienţi de feminitatea şi masculinitatea noastră – e văzut de evlavioşii diferitelor religii ca o insultă la adresa lui Dumnezeu sau ca o neglijare a îndatoririlor spirituale. De ce? Oare nu el ne-a făcut femei şi bărbaţi?
Ştiţi ce mi se pare culmea culmilor? În fiecare zi se produc, se vând, se închiriază şi se vizionează zeci, mii, sute de mii de filme porno. Faptul că nişte oameni se strâng într-un loc pentru a face, a filma şi a vinde sex de joasă calitate este privit cu îngăduinţă de cei cucernici, ca o concesie făcută slabei noastre naturi omeneşti şi intereselor comerciale.
Tantra spune că natura noastră omenească e frumoasă şi puternică, pentru că suntem creaţie divină şi divinitate creatoare. Şi când nişte oameni se adună ca să înveţe să se iubească mai frumos, să se atingă mai rafinat, să facă un masaj, să se îmbrăţişeze mai sincer, să fie mai atenţi unii cu alţii, să danseze cu entuziasm, să respire sincronizat, să cunoască şi să respecte fiinţa celuilalt – fără să aibă nici un alt câştig în afară de calitatea vieţii proprii! – onorabilii şi cucernicii pun urgent mâna pe pietre.
Şi nu observă, onorabilii, nişte... întâmplătoare(?)... puncte comune cu religia lor: evită să judeci, evită să răneşti, ajută, dăruieşte, împarte, poartă de grijă, IUBEŞTE. Cum le-ar putea observa? N-o să-şi rişte niciodată sufletul timp de trei zile, la un seminar de tantra. Dumnezeul lor nu e destul de puternic încât să-i salveze în cazul în care au greşit mergând la seminar.
Pentru creştinii dogmatici, sexul e un rău necesar, invenţie diavolească, pedeapsă sau mai ştiu eu ce. Pentru cineva care gândeşte pe cont propriu, sexul e parte din Rai şi e de dorit să fie ridicat la rang de artă şi ritual, pentru slava lui Dumnezeu, care ne-a făcut bărbaţi şi femei.
Şi dacă spun artă, asta nu înseamnă Kama Sutra. În tantra se învaţă atitudini, nu poziţii. Scopul e transformarea interioară, nu obţinerea plăcerii. Plăcerea apare ca un corolar, atunci când, conştientizând tot mai mult viaţa, ne amintim că „existenţa e făcută din acel material numit bucurie“ (Osho).
Ei, da, se mai formează cupluri la tantra. Ca peste tot unde se întâlnesc oameni, există şansa ca un bărbat şi o femeie să se placă. După care se duc să facă sex la ei acasă...
...De atâta fericire, am pupat motanul!
Postări
