Sagesse oblige...

Cunoaşterea implică toleranţa: să cunosc înseamnă să înţeleg, iar să înţeleg înseamnă să accept.

joi, 13 ianuarie 2011

Schiul e un fel de tango

Sau poate tango e ca un fel de schi…



Prieteni buni şi dragi, vechi şi noi, m-au luat cu ei într-un chip irezistibil la Predeal.
Mi-era dor de Predeal, cred că l-am vizitat ultima oară iarna în vagonul acela încălzit la dorinţa mea, aşa cum povesteam aici. Şi am trăit frumoase momente euforice, pe variantă, după lăsarea întunericului, când am rămas doar eu, pârtia şi alte câteva siluete discrete.
Teleschiul mergea, toată lumea schia pe Clăbucet, în nocturnă, în blau-blau-ul neînrerupt al difuzoarelor, în timp ce eu căutam liniştea, căutam o oază în care să mă pot bucura în voie de mine.
Mă întorc în acel prezent şi cobor pe variantă. Pârtia: o panglică lată, albă, difuză, tivită cu două ţărmuri negre de pădure. Lumina de la lună şi stele se reflectă în zăpadă, în toată zăpada, şi la ochii mei ajunge doar albul paşnic, fără nici o pată; pietrele, gheaţa, hopurile au devenit invizibile. E o pârtie aşa de uşoară ziua, dar n-aş îndrăzni să o supăr acum! Un bolovan luat între schiuri, sau o mică trambulină care să mă propulseze într-un copac...
Inima îmi bate, semnalând pericol, şi corpul mi se înfioară a adrenalină. Ştiu că e riscant, ştiu că trebuie să am grijă, pur şi simplu tânjesc după feeria asta albă, după baia asta de linişte, e atât de greu de găsit liniştea acasă şi oriunde în acest mileniu trepidant!!
Mă las să alunec, să mă scufund în poveste, şi vorbesc cu pârtia: „Fie pe voia ta“, îi spun, „sunt aici ca să te ascult, sunt aici ca să te simt. Învaţă-mă tu să schiez, învaţă-mă să fiu una cu tine, trasează-mi tu coborârea, impune-mi tu viteza. Am venit la tine în ceasul acesta nefiresc de dorul unor stări greu de găsit – şi nu ca să te provoc, să te înving sau să te cuceresc. Mă las în puterea şi în grija ta, învaţă-mă să schiez aşa cum numai tu o poţi face!!“
Tot corpul îmi devine un receptor elastic de senzaţii. Pârtia vorbeşte cu mine prin schiuri şi simt în tălpi mesajele ei: zăpadă, gheţuş, unghiuri line sau abrupte, hopuri, pietre-pietricele. Sunt atentă şi calină, e singura şansă să-i raspund suficient de repede şi să rămân în picioare. Genunchii mi se ridică şi se lasă după sinusoide necunoscute, fac întoarceri aproape instantaneu când simt că zăpada e bună, tresar şi zâmbesc cu gura până la urechi de câte ori terenul mă ia prin surprindere. Simt în burtică şi şocurile, şi emoţiile, până când sentimentele mele fuzionează într-un mare MULŢUMESC: e incredibil ce simplă ar fi coborârea dacă nu m-aş teme! Dacă aş lăsa pârtia să ma ghideze şi ziua, nu doar noaptea. Dacă mi-aş lăsa corpul, genunchii să gestioneze hopurile şi gheaţa, în loc să las mintea să-mi dirijeze coborârea. Dacă aş fi feminină şi calină, elastică şi receptivă, atentă şi încrezătoare, detaşată de performanţă, liberă de comparaţii, nepăsătoare în faţa cozii de la urcare. Dacă!...
Ajung jos fără nici o căzătură, fericită, fâstâcită şi iau teleschiul pentru încă o coborâre, la fel de frumoasă! Ba chiar îmi dau întâlnire în capul pârtiei cu un schior atletic şi interesant, pentru a treia tură.
Uf, şi n-am mai ajuns la întâlnire! Ceata veselă sunase deja goarna dezechipării şi m-a recuperat şi pe mine, ultima sosită. Nu e chip să-l aştept pe schiorul necunoscut... îl rog în gând să mă ierte, fac trei secunde boticul lui „N-a fost să fie“, după care încep să-mi derulez în sinapse şi articulaţii filmul celor două coborâri, de data asta lent şi cu savoare. Merit, chiar merit, fată curajoasă ce sunt!!

Şi iată-mă din nou la Predeal, într-o ceată veselă.
Când s-a stabilit destinaţia, am votat, cu argumente subiective, dar raţionale, pentru Predeal. De fapt, cu speranţa secretă în suflet că îmi voi revedea varianta cea dragă şi că voi putea, la căderea nopţii, să rămân singură cu ea măcar preţ de o coborâre.
Ce zile frumoase am nimerit! Ce soare cu dinţi vesel, ce zăpadă perfectă, ce puţină lume! Urc, prin convenţie, mai întâi pe Clăbucet, dau bineţe zăpezii de sub tălpi, încerc să devin una cu pârtia şi mă gândesc... la tango!
E un fapt că realitatea mea mentală are o nouă dimensiune. Între Predealul de atunci şi Predealul de acum a intervenit ceva: tango.
Şi nada tango-ului pescuieşte, dintre amintirile mele, o lecţie de schi cine-ştie-când auzită şi niciodată aplicată: „Umerii spre vale“.
Încerc să schiez cu umerii spre vale şi îmi iese destul de repede. Păstrez umerii spre vale, îmi las bazinul şi genunchii să se rotească stânga-dreapta şi această mişcare pe undeva familiară dă contur în mintea mea unui alt cuvânt: disociere. Realizez că schiez cu disociere, grozav de bine merge, şi atunci mă loveşte evidenţa: schiul e un fel de tango!!
Dansând tango, valea devine partenerul meu: menţin umerii spre vale, spre partener, şi chiar îi rotunjesc puţin, ceea ce face să ţin mai elegant beţele de schi în mână. Cu disociere, frânele şi cristianele devin o joacă de copii. Acum, principala preocupare e să adun picioarele, ca să cobor mai estetic. Giro, chicotesc, când înfig băţul în zăpadă şi mă rotesc în jurul lui, muzicalitate, îmi spun, când îmi las coborârea să interpreteze dâmburile şi gheţuşurile. Fâşşş, face zăpada sub cozi, hârşşş, sună gheaţa sub canturi, durrr, îmi trepidează tălpile peste ghemotoacele de zăpadă întărită.
Umerii sunt ai văii, picioarele sunt ale pârtiei, muzica e a zăpezii, bucuria e a mea, în plină zi!!
Îmi trebuie curaj ca să mă ofer pârtiei, să-i spun în gând, aşa cum îi spun, tot în gând, partenerului de dans: te iubesc, te iubesc, ia-mă cu tine, du-mă cu tine, sunt a ta! Îmi trebuie curaj să mă ofer partenerului, în acest dans devorator, tango. Aleg să am curaj, coborâm pe sub teleferic, oficial traseul e închis, dar tunul de zăpadă funcţionează. Cu axă, şi această pârtie devine teren de joacă, jocul e ceva mai complicat, dar la fel de plăcut, aproape fără adrenalină, fără frică, mă încurcă mai degrabă ochelarii aburiţi.
Şi se lasă seara...
Coborâsem deja pe variantă, imediat ce m-am desprins de grup, mi-era prea dor de generozitatea ei, de lentoarea formei sale. În crepuscul, îmi căutam experienţa, uniunea, picătura de magie care să mă întoarcă acasă cu sufletul mai bogat. Alunec cu umerii spre vale, cu picioarele apropiate, pârtia mă leagănă dulce şi realizez că şi acum, când nu se vede bine, coborârea merge uşor, lin. Râd cu toată faţa, mă îndrept şi îmi desfac mâinile larg în lateral, cu echilibrul sfidând toate lecţiile de schi, cu beţele prelungind anvergura îmbrăţişării mele, aproape că îmi vine să chiui, până la urmă ţip doar în gând, aşa cum fac şi la dans: da, dragostea mea, iubirea mea, pentru asta am venit, asta am căutat, de asta sunt aici, sunt aici cu tine, îţi mulţumesc!...
Şi simt la fel şi când se lasă noaptea.
O singură coborâre pe întuneric, din motive de frig şi program, dar îmi e de ajuns. Sunt împlinită, mi-e bine.
Şi cu toate astea, nu s-a terminat. Mai trebuie să dau o probă, neaşteptată. La ultima coborâre, pe sub becuri de data asta, ca să reunim micul grup la Clăbucet Sosire, e nevoie să împrumut beţele mele altcuiva. Oare voi reuşi, fără să punctez, să cobor la fel de frumos? Funcţionează fără beţe tango-ul pe zăpadă şi disocierea?
Funcţionează perfect!!!
Menţinând umerii spre partener, dansul curge, e fluid. Sunt mândră de mine, sunt recunoscătoare evenimentelor, prietenilor, stelei mele norocoase, dansului de care m-am îndrăgostit... Un singur lucru mă încurcă în toată paralela asta cu tango-ul: cum adică partenerul meu e valea? sau pârtia? N-aş putea găsi oare un substantiv masculin care să funcţioneze ca partener de schi? Pe ce mă dau eu aici la vale? pe un unghi? pe un sinus? pe un cosinus? pe un plan înclinat?!
Pe un munte?! Dar muntele e în spatele meu, valea e în faţă. Umerii mei sunt cu valea. Ştiţi ceva? Povestea asta de la schi o sa aibă un va urma filosofic…


3 comentarii:

Razvan spunea...

Salut Luciana,

bucuros sa citesc experienta poeziei tale cu partia. frumos "approach"!

dar daca ski-ul pentru tine e un fel de tango, sunt curios ce o sa zici cand o sa descoperi snowboarding-ul! :)

cu drag,

Razvan

Lux spunea...

Mulţumesc, Răzvan,

Probabil că şi snowboarding-ul se dansează tot cu disociere, da! Mi-ar plăcea să-l învăţ, şi mai am nişte fantezii sportive: căţărare, tiroliană, echitaţie, multe dansuri... să vedem dacă-mi va ajunge viaţa să le descopăr pe toate!

Te îmbrăţişez cu drag!!

Lux spunea...

Buna, Vlad,

Multumesc pentru promovare! Am adaugat link catre voi, imi place ce am ascultat in cele 15-20 de minute de cand am intrat pe site.

As fi curioasa ce articol ai recomandat... textul comentariului fiind destul de standard :) Ok, aprofundam pe mail!

Audienta maxima!! :)

Alegerea de a trăi ca femeie - o putem susţine?


Răzvan Mitulescu - „Minotaur“, pix pe carton, 18x30 cm, Milano, 2001

Ultimele articole de-a dura

...EXPERIENCE IS THE THING...

Fabrica de tango

Din colecţia mea de citate

ECKHART TOLLE

„Abandonarea înseamnă acceptarea interioară a stării de fapt, fără rezerve. (...) Abandonarea nu transformă ceea ce există deja, cel puţin nu în mod direct. Abandonarea vă transformă pe dumneavoastră. Când dumneavoastră v-aţi schimbat, se schimbă şi lumea dumneavoastră în întregime, pentru că lumea este o simplă reflectare. (...)
Dacă v-aţi uitat în oglindă şi nu v-a plăcut ce aţi văzut, ar trebui să fiţi nebun ca să atacaţi imaginea din oglindă. Este exact ceea ce faceţi când vă aflaţi într-o stare de neacceptare. Şi, desigur, dacă atacaţi imaginea, vă atacă şi ea la rândul ei. Dacă acceptaţi imaginea, indiferent care este aceasta, dacă aveţi o atitudine prietenoasă faţă de ea, nu poate să nu devină şi ea prietenoasă cu dumneavoastră. Iata cum schimbaţi lumea.“


- din Puterea prezentului: ghid de dezvoltare spirituală, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008

Ceea ce dai lumii se întoarce la tine

Who's afraid of the big bad wolf?

Mihaela Miroiu inspiră Europa

Iulian Mîţa - „Maternitate“, 2009, 85x80 cm

Radio Whisper - Şoapta ta de muzică

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Din colecţia mea de citate

JEROME K. JEROME

„Există doar o singură povestire (...). Stăm la mesele noastre de lucru şi scriem şi scriem, dar povestirea este întotdeauna aceeaşi. Oamenii au spus-o şi tot ei au ascultat-o cu mulţi ani în urmă; ne-o spunem unul altuia astăzi. Ne-o vom spune unul altuia şi peste o mie de ani de aici înainte, iar povestea este aceasta: Trăia odată un bărbat, iar o femeie îl iubea.“

„Este un basm pe care l-am citit cu mulţi, mulţi ani în urmă şi nu a încetat niciodată să mă urmărească. Spune cum un băieţel s-a urcat odată pe un curcubeu. Iar la capătul curcubeului, exact în spatele norilor, a găsit un oraş minunat. Casele sale erau din aur, străzile lui erau pavate cu argint, iar lumina care strălucea deasupra lui era asemeni luminii care cade asupra lumii adormite în zori. În acest oraş erau palate atât de frumoase încât îţi satisfăceau toate dorinţele, numai să le priveşti. Templele erau atât de perfecte, încât cei care îngenuncheau în ele erau curăţaţi de păcate. Şi toţi oamenii care locuiau în acest oraş minunat erau mari şi buni, iar femeile mai frumoase decât femeile din visul unui tânăr. Iar numele oraşului era Oraşul lucrurilor pe care oamenii au vrut să le facă.“

- din Arta de a nu scrie un roman, Ed. Junimea, 1987, în original Novel Notes

Cu Eddie: mica cititoare şi marele scriitor

Lăsaţi vocea asta să vă surprindă: Vitas Bumac

Train of Trainers

Din colecţia mea de citate: lecţia de seducţie

ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY

„- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă ...
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist.
- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- A! Iartă-mă, rosti micul prinţ.

Însă, după un răstimp de gândire, adăugă:
- Ce înseamnă „a îmblânzi“? (...) Ce trebuie să fac?
- Trebuie să ai foarte multă răbdare - răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însa vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine...

Astfel, micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape (...), vulpea zise:
- Iată care-i taina mea, e foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.

- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor - spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.“


Puteţi citi textul integral, ilustrat cu desenele autorului, la http://www.miculprint.go.ro/

THE REAL MEATRIX: Vitele distrug Terra - Fapte şi cifre

Din colecţia mea de citate

ANTHONY ROBBINS

„Laptele matern conţine 2,38% proteine la naştere şi se reduce la 1,2-1,6% în decurs de 6 luni. Asta-i tot. De unde atunci ideea că fiinţele umane au nevoie de cantităţi masive de proteine?
(...)
Care este cel mai măreţ plan de marketing din lume? Este acela prin care să-i faci pe oameni să creadă că vor muri dacă nu-ţi folosesc produsul. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu proteinele. (...) Ce foloseşte organismul vostru pentru a obţine energie? Mai întâi fructoză din fructe, legume şi muguri germinaţi. Apoi amidon. Apoi grăsimi. Ultimul lucru de care are nevoie pentru a produce energie este proteina. (...) Ce părere aveţi despre ideea că proteina ajută la creşterea rezistenţei? Greşit. Excesul de proteine provoacă în organism exces de azot, care provoacă oboseală. (...) Dar ce părere aveţi despre faptul că proteinele ajută la formarea oaselor puternice? Din nou greşit. Este tocmai opusul. Consumul exagerat de proteine este mereu legat de osteoporoză, înmuierea şi slăbirea oaselor. Oasele cele mai zdravene de pe planeta noastră le au vegetarienii.“

- din Putere nemărginită, Ed. Amaltea, Bucureşti, 2001

Aţi fi visat la un asemenea spectacol al perfecţiunii fizice?

Susţin BiOS!

BiOS - căştile care ţin cont de creier

Asta vreau sa fac la 80 de ani!

Răzvan Mitulescu - „Fabrica de fluturi“, cărbune pe carton, 70x70 cm, 2005, Bucureşti

Un loc în care oamenii îşi explorează limitele prin creaţie aici şi acum

Modelul meu feminin: Doris Day în Pillow Talk

Modelul meu masculin: Edward Norton in Iluzionistul

Hai s-o facem, România!



















© Bun venit și mulțumesc pentru interesul acordat blogului meu! Materialele publicate aici sunt originale și protejate de legea drepturilor de autor. Dacă doriţi să reproduceţi textele sau ilustraţiile de pe acest site în scopuri necomerciale, este suficient să citaţi sursa: http://www.luxinside.blogspot.com/. Pentru reproducerea textelor şi ilustraţiilor în scopuri comerciale (și/sau pentru imaginile hi rez) vă rog sa mă contactaţi la luciana@home.ro .