– Eşti sigură că ai talent pentru tango?
– O, da! M-am născut într-o zi de ocho!
(Foto: Mr. Swan, aprilie 2010)
Acum un an, când seria „Tango Lesson“ de la Aya Tango* mi-a inspirat câteva continuări umoristice, printre care şi cea denumită „I am born on an ocho day“, nu visam să-mi serbez următoarea aniversare la o milonga. Cu mai puţin de un an experienţă, ideea de a dansa sub privirile tuturor şi de a mă adapta la doi lideri pe minut mă speria la fel de mult pe cât mă atrăgea! Şi asta, deşi sunt cu adevărat născută într-o zi de ocho, lucru descoperit de la primele lecţii şi pe care îl consider până în ziua de azi un semn fantastic de bun!
Şi s-a întâmplat apoi că prietena mea dragă, Val, care îmi citeşte în suflet de parcă ne-am cunoaşte de-o viaţă, mi-a dat ghiont să vin La Scena şi a devenit capul cârlionţat al surprizei! Şi surpriza a fost superbă, nu numai prin amploare şi prin cadourile pe care le-am primit, ci şi prin sentimentul de a fi iubită pe care mi l-aţi oferit voi, oamenii frumoşi de la tango!
Mi-a fost mai uşor să rezist emoţiilor pe întuneric, la lumina artificiilor de pe tort, cântând „la mulţi ani“ cot la cot cu voi, decât atunci când s-a aprins lumina, s-a golit ringul şi mi s-a părut că mă fac mică de tot. Cine ar fi zis că mansarda de La Scena, în care ne lovim unii de alţii la toate melodiile de corazón, e aşa de mare!
Spre mine curg priviri din toate colţurile sălii, inima îmi aleargă şi respiraţia s-a oprit în loc, habar n-am ce muzică vreau, noroc că dragul de Răzvan are experienţă în aniversări!, încep să simt că am nevoie să fiu salvată şi, ura! odată cu primele acorduri de tango, îl văd pe Augustin adunând călcâiele şi întorcându-se spre mine. Ei, da, aşa da, îmi spun, cu încrederea revenită brusc de pe unde hoinărise. Ce început fericit! Doi paşi, o îmbrăţişare şi călătorim deja împreună, cu tot cu spectatori, aşteptări, riscuri, zâmbete şi muzică!
A fost aşa de uşor!!! Paşii de trecere de la un lider la altul erau conduşi, fiecare partener mă lua în braţe şi se desprindea apoi într-un mod care să-mi fie confortabil. Obsedată de ideea că trebuie să mă adaptez la marcă, după cum scrie în fişa postului de follower, nu am observat niciodată până acum cât de mult se adaptează liderii la mine. Cel care m-a făcut să mă înclin în faţa acestei evidenţe a fost, curat surpriză, El Rojo (şi chiar mi se pare drăguţ că postarea anterioară a fost despre ziua lui, după care am făcut o pauză lungă-lungă).
Descurajată de aşteptările pe care le cunoaştem cu toţii şi la care, fir’ar să fie, nu reuşesc să corespund, am greşit de la primul pas. Şi atunci îl aud pe Mihai şoptindu-mi la ureche, şi cât de cald, şi cât de deschis!: „Nu te speria, că azi e ziua ta!“. Şi cu adevărat m-a dansat ca de ziua mea, lin şi frumos, fără provocări, fără capcane, turnând încă un strop de bucurie în paharul emoţiilor mele, deja plin-ochi.
Încă un prieten, şi încă un prieten, încă o melodie, şi încă o melodie… Oare unde am mai trăit senzaţiile astea? Sunt noi şi parcă nu sunt… A, ştiu! Când eram mică visam să fiu prinţesă şi să dansez cu mulţi cavaleri într-o sală mare de bal, iar oaspeţii veniţi de peste mări şi ţări să mă aplaude. E mare sala de bal? Este! E plină de prinţi şi de prinţese cu toalete spendide, dintre care unii veniţi de peste mări şi ţări? Este! Şi mă aplaudă cu toţii în timp ce dansez cu o mulţime de cavaleri? Da! Rezultă că sunt o prinţesă şi că visele copilăriei se împlinesc, poftim!
Sper să am o poză cu fiecare dintre voi, Feţi-Frumoşi, în albumul de mai jos. Şirul dansatorilor a fost încheiat de Gökalp, singurul necunoscut din acea seară. Iată încă un cadou frumos din partea zeiţei-tango (de data asta a fost sigur zeiţă, prea s-a gândit la toate amănuntele!), pentru că Gökalp mi-a devenit unul din liderii dragi, cu care mă simt onorată să dansez.
Şi m-am încurcat aşa de tare la final, când am vrut să vă mulţumesc tuturor, tangueras y tangueros, dar ce mai conta! A fost una din cele mai frumoase aniversări din viaţa mea, la concurenţă cu alte două în care m-am simţit foarte iubită. Vă rog, pe cei pe care nu v-am numit în mod explicit, să credeţi că sunteţi la fel de importanţi în poveste, pentru că fiecare dintre voi, cei cu care am dansat, cei care mi-aţi făcut poze şi cei-cele care aţi fost prezenţi, pur şi simplu mi-aţi oferit… ziua mea.
Acum un an, când seria „Tango Lesson“ de la Aya Tango* mi-a inspirat câteva continuări umoristice, printre care şi cea denumită „I am born on an ocho day“, nu visam să-mi serbez următoarea aniversare la o milonga. Cu mai puţin de un an experienţă, ideea de a dansa sub privirile tuturor şi de a mă adapta la doi lideri pe minut mă speria la fel de mult pe cât mă atrăgea! Şi asta, deşi sunt cu adevărat născută într-o zi de ocho, lucru descoperit de la primele lecţii şi pe care îl consider până în ziua de azi un semn fantastic de bun!
Şi s-a întâmplat apoi că prietena mea dragă, Val, care îmi citeşte în suflet de parcă ne-am cunoaşte de-o viaţă, mi-a dat ghiont să vin La Scena şi a devenit capul cârlionţat al surprizei! Şi surpriza a fost superbă, nu numai prin amploare şi prin cadourile pe care le-am primit, ci şi prin sentimentul de a fi iubită pe care mi l-aţi oferit voi, oamenii frumoşi de la tango!
Mi-a fost mai uşor să rezist emoţiilor pe întuneric, la lumina artificiilor de pe tort, cântând „la mulţi ani“ cot la cot cu voi, decât atunci când s-a aprins lumina, s-a golit ringul şi mi s-a părut că mă fac mică de tot. Cine ar fi zis că mansarda de La Scena, în care ne lovim unii de alţii la toate melodiile de corazón, e aşa de mare!
Spre mine curg priviri din toate colţurile sălii, inima îmi aleargă şi respiraţia s-a oprit în loc, habar n-am ce muzică vreau, noroc că dragul de Răzvan are experienţă în aniversări!, încep să simt că am nevoie să fiu salvată şi, ura! odată cu primele acorduri de tango, îl văd pe Augustin adunând călcâiele şi întorcându-se spre mine. Ei, da, aşa da, îmi spun, cu încrederea revenită brusc de pe unde hoinărise. Ce început fericit! Doi paşi, o îmbrăţişare şi călătorim deja împreună, cu tot cu spectatori, aşteptări, riscuri, zâmbete şi muzică!
A fost aşa de uşor!!! Paşii de trecere de la un lider la altul erau conduşi, fiecare partener mă lua în braţe şi se desprindea apoi într-un mod care să-mi fie confortabil. Obsedată de ideea că trebuie să mă adaptez la marcă, după cum scrie în fişa postului de follower, nu am observat niciodată până acum cât de mult se adaptează liderii la mine. Cel care m-a făcut să mă înclin în faţa acestei evidenţe a fost, curat surpriză, El Rojo (şi chiar mi se pare drăguţ că postarea anterioară a fost despre ziua lui, după care am făcut o pauză lungă-lungă).
Descurajată de aşteptările pe care le cunoaştem cu toţii şi la care, fir’ar să fie, nu reuşesc să corespund, am greşit de la primul pas. Şi atunci îl aud pe Mihai şoptindu-mi la ureche, şi cât de cald, şi cât de deschis!: „Nu te speria, că azi e ziua ta!“. Şi cu adevărat m-a dansat ca de ziua mea, lin şi frumos, fără provocări, fără capcane, turnând încă un strop de bucurie în paharul emoţiilor mele, deja plin-ochi.
Încă un prieten, şi încă un prieten, încă o melodie, şi încă o melodie… Oare unde am mai trăit senzaţiile astea? Sunt noi şi parcă nu sunt… A, ştiu! Când eram mică visam să fiu prinţesă şi să dansez cu mulţi cavaleri într-o sală mare de bal, iar oaspeţii veniţi de peste mări şi ţări să mă aplaude. E mare sala de bal? Este! E plină de prinţi şi de prinţese cu toalete spendide, dintre care unii veniţi de peste mări şi ţări? Este! Şi mă aplaudă cu toţii în timp ce dansez cu o mulţime de cavaleri? Da! Rezultă că sunt o prinţesă şi că visele copilăriei se împlinesc, poftim!
Sper să am o poză cu fiecare dintre voi, Feţi-Frumoşi, în albumul de mai jos. Şirul dansatorilor a fost încheiat de Gökalp, singurul necunoscut din acea seară. Iată încă un cadou frumos din partea zeiţei-tango (de data asta a fost sigur zeiţă, prea s-a gândit la toate amănuntele!), pentru că Gökalp mi-a devenit unul din liderii dragi, cu care mă simt onorată să dansez.
Şi m-am încurcat aşa de tare la final, când am vrut să vă mulţumesc tuturor, tangueras y tangueros, dar ce mai conta! A fost una din cele mai frumoase aniversări din viaţa mea, la concurenţă cu alte două în care m-am simţit foarte iubită. Vă rog, pe cei pe care nu v-am numit în mod explicit, să credeţi că sunteţi la fel de importanţi în poveste, pentru că fiecare dintre voi, cei cu care am dansat, cei care mi-aţi făcut poze şi cei-cele care aţi fost prezenţi, pur şi simplu mi-aţi oferit… ziua mea.
*Desenul-caricatură „I am born on an ocho day“ face parte dintr-un grup creat pentru Aya Tango în octombrie 2009, ca o continuare la seria lor „Tango lesson“, pe care o găsiţi aici: http://ayatango.ro/page.php?page=galerie&gal=4. Nu-mi vine să cred că le-am lăsat să aştepte atât de mult timp!
Am păstrat layoutul creat de AyA. Le mulţumesc pentru provocare şi sper ca tango-ul să ne inspire în continuare cu momentele lui frumoase, creative, umoristice, memorabile!!
Iar ciorna acestei postări a stat două anotimpuri în sufletul şi în calculatorul meu, până când mi-am dat seama că nu mă simt în stare să public nimic altceva dacă nu o finalizez şi nu-i acord locul pe care i l-am promis. După atâta timp, emoţiile sunt încă vii şi am trecut prin stările de-atunci ca şi când mi s-ar fi întâmplat chiar astăzi. Asta e bine, şi mă bucur că am ales tot o zi de ocho ca să-mi împart cu lumea impresiile.
Am păstrat layoutul creat de AyA. Le mulţumesc pentru provocare şi sper ca tango-ul să ne inspire în continuare cu momentele lui frumoase, creative, umoristice, memorabile!!
Iar ciorna acestei postări a stat două anotimpuri în sufletul şi în calculatorul meu, până când mi-am dat seama că nu mă simt în stare să public nimic altceva dacă nu o finalizez şi nu-i acord locul pe care i l-am promis. După atâta timp, emoţiile sunt încă vii şi am trecut prin stările de-atunci ca şi când mi s-ar fi întâmplat chiar astăzi. Asta e bine, şi mă bucur că am ales tot o zi de ocho ca să-mi împart cu lumea impresiile.
Postări
