Sagesse oblige...

Cunoaşterea implică toleranţa: să cunosc înseamnă să înţeleg, iar să înţeleg înseamnă să accept.

sâmbătă, 22 martie 2008

Colecţia de citate X - Anthony Robbins

„Cei care reuşesc sunt sigur dispuşi să se schimbe oricât şi să fie flexibili până când îşi clădesc viaţa pe care şi-o doresc“.

- din Putere nemărginită, Ed. Amaltea, Bucureşti, 2002

vineri, 21 martie 2008

Colecţia de citate IX - Osho

„Râul trece pe lângă un copac, îl salută, hrăneşte copacul, îi dă apă... şi îşi continuă drumul, dansează mai departe. Nu se agaţă de copac. Iar copacul nu spune: 'Unde te duci? Suntem căsătoriţi! Şi înainte de a mă părăsi, e nevoie de un divorţ, cel puţin de o separare. Unde te duci? Şi dacă aveai de gând să mă părăseşti, de ce ai mai dansat atât de frumos în jurul meu? De ce m-ai hrănit din capul locului?'. Nu, copacul îşi scutură florile asupra râului în semn de recunoştinţă adâncă, şi râul îşi continuă drumul. Vine vântul şi dansează în jurul copacului şi pleacă mai departe. Iar copacul dăruieşte vântului parfumul florilor sale.

Asta înseamnă legătură. Dacă omenirea se va maturiza vreodată, iubirea aşa va fi: oamenii se vor întâlni, vor împărţi şi vor pleca mai departe; iubirea nu va fi posesivă, nu va fi dominatoare. Altfel, iubirea devine o luptă pentru putere.“

„Ţine minte, prilejul de a fi nu e niciodată confortabil, altfel ar profita de el toată lumea. Prilejul de a fi nu e niciodată convenabil, altfel toată lumea ar fi, fără nici o problemă. Prilejul apare numai atunci când rişti, când înfrunţi pericolul. Iar iubirea este cel mai mare pericol. Ea te solicită total.“

- din Intimitatea, Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2006

joi, 20 martie 2008

Colecţia de citate VIII - Mihaly Csikszentmihalyi

„Îndrăzneţii deschizători de drumuri în liberalizarea instinctelor au salutat sexul liber ca fiind soluţia pentru reprimarea socială, dar nu au luat în considerare posibilitatea ca, o jumătate de secol mai târziu, să ne folosim de sexualitate pentru a vinde deodorante şi băuturi răcoritoare. După cum au observat cu mâhnire Herbert Marcuse şi alţii, erosul trebuia exploatat, într-un fel sau altul; energia sa era prea puternică pentru a nu atrage atenţia bisericii, statului sau, dacă nu, măcar a industriei de publicitate. În trecut, sexualitatea era reprimată pentru ca energia psihică, de care aceasta avea nevoie, să fie utilizată în scopuri productive. Acum, sexualitatea este încurajată, pentru ca oamenii să-şi canalizeze energia psihică în direcţia consumului, care să le dea iluzia împlinirii sexuale. În ambele cazuri, interesele exterioare au acaparat şi manipulat această forţă a sexualităţii, care ne poate aduce una dintre cele mai profunde şi mai intime bucurii ale vieţii.“

- din Starea de flux, Ed. Curtea Veche, 2007

miercuri, 19 martie 2008

Colecţia de citate VII - Dale Carnegie

„Am avut odată toana postitului şi n-am mâncat şase zile şi şase nopţi la rând. Nu mi-a fost greu. Mi-a fost mai puţin foame la sfârşitul celei de-a şasea zile decât la capătul celei de-a doua. Totuşi, ştiu, ca şi dumneavoastră, că sunt oameni care cred că au comis o crimă lăsându-şi familiile sau angajaţii să postească şase zile întregi; dar au inima uşoară când îi lasă şase zile, şase săptămâni şi uneori chiar şaizeci de ani fără a le oferi aprecierea sinceră de care sunt aproape la fel de înfometaţi ca de hrană.“

„Hrănim trupurile copiilor, prietenilor şi angajaţilor noştri, dar cât de des le hrănim respectul de sine? Le dăm friptură şi cartofi ca să îi energizăm, dar uităm să le oferim cuvinte de apreciere care ar răsuna în minţile lor ani de zile, ca muzica galactică a luceferilor de dimineaţă.“

(Zicală citată în carte:) „Voi merge pe acest drum o singură dată, aşa că nu mă voi da în lături de la nici o binefacere pe care pot s-o ofer, de la nici un lucru amabil pe care îl pot rosti. Dacă amân sau neglijez să fac astfel, voi pierde şansa care mi s-a dat, pentru că nu voi mai reveni aici.“

„Aproape în fiecare vară mă duc la pescuit pe lacul Maine. Mie, unuia, îmi plac foarte mult căpşunile cu frişcă, dar mi-am dat seama că, dintr-un motiv bizar, peştilor le plac râmele. Deci când merg la pescuit nu mă gândesc la ce vreau eu, ci la ce vor ei. Nu am pus în cârlig căpşuni cu frişcă. În schimb, am atârnat un vierme sau o lăcustă în faţa peştişorului şi l-am întrebat: «Nu ţi-ar plăcea aşa ceva?»
De ce să nu avem acelaşi bun simţ când «pescuim» oameni?“

- din Secretele succesului, Ed. Curtea Veche, 2002

marți, 18 martie 2008

Colecţia de citate VI - Rainer Maria Rilke

„- Da, dacă aş putea, şi eu aş îngenunchea - visa infirmul.“

- din Povestiri despre Bunul Dumnezeu, Ed. Humanitas, 2006


Răzvan Mitulescu - „Păsuitor“, h27 cm, lut

luni, 17 martie 2008

Colecţia de citate V - Anthony de Mello

„Din vieţile părinţilor care au trăit în deşert:

Abatele Lot a venit la Abatele Iosif şi i-a spus:
- Frate, după slabele mele puteri, respect micile reguli pe care mi le-am asumat şi micul meu post, rugăciunea, meditaţia, tăcerea contemplativă. Atât cât pot, îmi curăţ mintea şi inima de gânduri rele. Ce altceva aş mai putea face?
Bătrânul l-a privit şi s-a ridicat în picioare. Şi-a întins mâinile către cer şi şi-a desfăcut degetele, care au devenit ca nişte limbi de foc:
- Asta mai poţi face: să te transformi în întregime în foc.“

- din volumul Rugăciunea broaştei, Ed. Mix, Braşov, 2003

duminică, 16 martie 2008

Colecţia de citate IV - Grigore Vieru

„A fi zilnic frumos şi simplu - ce trudă!“

„Dragostea este una din formele dreptăţii. Poate chiar dreptatea însăşi.“

„Sunt om, pot iubi, deci pot totul.“

- din volumul Ghicitoare fără sfârşit, Ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2005

sâmbătă, 15 martie 2008

Colecţia de citate III - Milan Kundera

„Dar este greutatea cu adevărat atroce şi frumoasă uşurinţa?
Cea mai grea povară ne striveşte, ne încovoaie sub ea, ne împinge spre sol. Dar în poezia de dragoste a tuturor secolelor, femeia doreşte să primească povara corpului bărbătesc. Cea mai grea povară este aşadar, în acelaşi timp, imaginea celei mai intense împliniri a vieţii. Cu cât este mai grea povara, cu atât viaţa noastră este mai apropiată de pământ şi cu atât este ea mai reală şi mai autentică.“

- din L'insoutenable légèreté de l'être, tradusă în româneşte ca Insuportabila uşurătate a fiinţei

vineri, 14 martie 2008

Colecţia de citate II - Jerome K. Jerome

„Există doar o singură povestire (...). Stăm la mesele noastre de lucru şi scriem şi scriem, dar povestirea este întotdeauna aceeaşi. Oamenii au spus-o şi tot ei au ascultat-o cu mulţi ani în urmă; ne-o spunem unul altuia astăzi. Ne-o vom spune unul altuia şi peste o mie de ani de aici înainte, iar povestea este aceasta: «Trăia odată un bărbat, iar o femeie îl iubea».“

„Este un basm pe care l-am citit cu mulţi, mulţi ani în urmă şi nu a încetat niciodată să mă urmărească. Spune cum un băieţel s-a urcat odată pe un curcubeu. Iar la capătul curcubeului, exact în spatele norilor, a găsit un oraş minunat. Casele sale erau din aur, străzile lui erau pavate cu argint, iar lumina care strălucea deasupra lui era asemeni luminii care cade asupra lumii adormite în zori. În acest oraş erau palate atât de frumoase încât îţi satisfăceau toate dorinţele, numai să le priveşti. Templele erau atât de perfecte, încât cei care îngenuncheau în ele erau curăţaţi de păcate. Şi toţi oamenii care locuiau în acest oraş minunat erau mari şi buni, iar femeile mai frumoase decât femeile din visul unui tânăr. Iar numele oraşului era «Oraşul lucrurilor pe care oamenii au vrut să le facă».“

- din Arta de a nu scrie un roman, Ed. Junimea, 1987, în original Novel Notes

joi, 13 martie 2008

Colecţia mea de citate - azi Antoine de Saint-Exupéry

Mai treceţi din când în când pe aici... pentru că e locul unde adaug tot ce găsesc bun şi frumos... Dacă aveţi şi voi citate de arătat la lume, m-aş bucura să le adăugaţi pe pagină, sub formă de comentarii (tehnic, cred că deocamdată e singura soluţie posibilă). Mulţumesc!

ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY
„- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă...
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist.
- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- A! Iartă-mă, rosti micul prinţ.

Însă, după un răstimp de gândire, adăugă:
- Ce înseamnă "a îmblânzi"? (...)
- E un lucru care prea e dat uitării - zise vulpea. Înseamnă "a-ţi crea legături"...
- A-ţi crea legături?
- Desigur - zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn pe lume...
(...)
- Te rog... îmblânzeşte-mă, zise apoi. (...) Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim... Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!
- Ce trebuie să fac? rosti micul prinţ.
- Trebuie să ai foarte multă răbdare - răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însa vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine...

A doua zi, micul prinţ veni din nou.
- Mult mai frumos era dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea. Dacă, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă vor cuprinde un freamăt şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie ritualuri.
- Ce-i acela ritual? zise micul prinţ.
- E şi el ceva cu totul dat uitării - zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. (...)
***
Astfel, micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape (...), vulpea zise:- Iată care-i taina mea, e foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor - spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
- Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
- Numai timpul cheltuit cu floarea mea..., făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
- (...) Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător de floarea ta.
- Eu sunt răspunzător de floarea mea..., spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.“
***
„Micul prinţ se duse să mai vadă o dată trandafirii:
- Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic - le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, şi nici voi n-aţi îmblânzit pe nimeni. Sunteţi precum era şi vulpea mea. Nu era decât o vulpe, aidoma cu altele, o sută de mii de vulpi. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar acum ea nu are-n lume seamăn. (...)
Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte, nimeni n-ar avea de ce sa moară pentru voi. Despre floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemeni vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o eu cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar şi cum tăcea.
Fiindcă ea e floarea mea.“***

- din Micul prinţ. Puteţi citi textul integral, ilustrat cu desenele autorului, la http://www.miculprint.go.ro/


„Important este să rămâi stăpân pe tine în vederea unui ţel care încă nu se desluşeşte. Acest ţel nu e deloc pentru Raţiune, ci pentru Suflet. Sufletul ştie să iubească, însă el doarme. Ispita, cunosc în ce constă ea la fel de bine ca şi un teolog din vechime. A fi ispitit înseamnă a ceda judecăţilor Raţiunii când Sufletul doarme.“

„După nouă luni de război n-am reuşit încă să obţinem ca uzinele producătoare de mitraliere şi pârghii de comandă să le adapteze pe acestea la condiţiile climaterice de la mare altitudine. Şi aici nu e vorba de vreo neglijenţă din partea oamenilor. Oamenii, în marea lor majoritate, sunt cinstiţi şi conştiincioşi. Inerţia lor, mai totdeauna, este un efect şi nu o cauză a zădărniciei eforturilor lor. (...)

Trăim în măruntaiele oarbe ale unei administraţii. O administraţie e ca şi o maşină. Cu cât e mai desăvârşită, cu atât exclude mai mult orice intervenţie umană. Într-o administraţie perfectă, unde omul joacă rolul unei roţi dinţate, lenea, necinstea, nedreptatea nu mai au prilejul de a se vădi.

Dar, aşa cum o maşină e construită pentru a efectua un şir de mişcări prevăzute o dată pentru totdeauna, la fel şi o administraţie nu e în stare de ceva creator. Ea conduce. Aplică cutare pedeapsă pentru cutare greşeală, cutare soluţie pentru cutare problemă. O administraţie nu e concepută pentru a rezolva noi probleme. Dacă într-o maşină de ambutisare introduci nişte bucăţi de lemn, nici vorbă să iasă din ea mobilă. Pentru ca maşina s-o poată face, ar trebui ca un om să aibă dreptul de a zdruncina. Însă într-o administraţie, concepută să evite nedoritele iniţiative umane, rotiţele resping intervenţia omului. Ele îl resping pe ceasornicar. (...)

Uneori se întâmpla că o mare năpastă strica minunata noastră maşină administrativă, şi atunci, când se dovedea că nu mai poate fi reparată, era înlocuită, din lipsă de ceva mai bun, cu simpli oameni. Şi oamenii salvau totul.

- din Pilot de război, în volumul Pământ al oamenilor, Ed. Litera, Chişinău, 1997


luni, 10 martie 2008

Eddie lanseaza o carte

Eddie a scris o carte dulce-foc, "Castelul printesei de caramel". Ce imi place mie la cartea asta, si la Eddie in general, e ca iti pune sub ochi partea frumoasa a lumii: dragostea, jocul, accidentele norocoase, utilitatea ciudateniilor. Cartea musteste de creativitate si umor, nu stiu cum poate cineva sa aiba atitea idei traznite pe metru patrat de coala tipografica. De admirat si... de citit!

Iata invitatia la lansare (ce ziceti de coperta, baieti? fetelor, stati linistite, nu e o carte macho): JOI, 13 martie, ora 18.30, in Club Frame (Piata Romana), Bd. Magheru nr. 38 B - daca am inteles bine, intrarea e prin gangul de linga Oglinda TV.

Alegerea de a trăi ca femeie - o putem susţine?


Răzvan Mitulescu - „Minotaur“, pix pe carton, 18x30 cm, Milano, 2001

Ultimele articole de-a dura

...EXPERIENCE IS THE THING...

Fabrica de tango

Din colecţia mea de citate

ECKHART TOLLE

„Abandonarea înseamnă acceptarea interioară a stării de fapt, fără rezerve. (...) Abandonarea nu transformă ceea ce există deja, cel puţin nu în mod direct. Abandonarea vă transformă pe dumneavoastră. Când dumneavoastră v-aţi schimbat, se schimbă şi lumea dumneavoastră în întregime, pentru că lumea este o simplă reflectare. (...)
Dacă v-aţi uitat în oglindă şi nu v-a plăcut ce aţi văzut, ar trebui să fiţi nebun ca să atacaţi imaginea din oglindă. Este exact ceea ce faceţi când vă aflaţi într-o stare de neacceptare. Şi, desigur, dacă atacaţi imaginea, vă atacă şi ea la rândul ei. Dacă acceptaţi imaginea, indiferent care este aceasta, dacă aveţi o atitudine prietenoasă faţă de ea, nu poate să nu devină şi ea prietenoasă cu dumneavoastră. Iata cum schimbaţi lumea.“


- din Puterea prezentului: ghid de dezvoltare spirituală, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008

Ceea ce dai lumii se întoarce la tine

Who's afraid of the big bad wolf?

Mihaela Miroiu inspiră Europa

Iulian Mîţa - „Maternitate“, 2009, 85x80 cm

Radio Whisper - Şoapta ta de muzică

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Din colecţia mea de citate

JEROME K. JEROME

„Există doar o singură povestire (...). Stăm la mesele noastre de lucru şi scriem şi scriem, dar povestirea este întotdeauna aceeaşi. Oamenii au spus-o şi tot ei au ascultat-o cu mulţi ani în urmă; ne-o spunem unul altuia astăzi. Ne-o vom spune unul altuia şi peste o mie de ani de aici înainte, iar povestea este aceasta: Trăia odată un bărbat, iar o femeie îl iubea.“

„Este un basm pe care l-am citit cu mulţi, mulţi ani în urmă şi nu a încetat niciodată să mă urmărească. Spune cum un băieţel s-a urcat odată pe un curcubeu. Iar la capătul curcubeului, exact în spatele norilor, a găsit un oraş minunat. Casele sale erau din aur, străzile lui erau pavate cu argint, iar lumina care strălucea deasupra lui era asemeni luminii care cade asupra lumii adormite în zori. În acest oraş erau palate atât de frumoase încât îţi satisfăceau toate dorinţele, numai să le priveşti. Templele erau atât de perfecte, încât cei care îngenuncheau în ele erau curăţaţi de păcate. Şi toţi oamenii care locuiau în acest oraş minunat erau mari şi buni, iar femeile mai frumoase decât femeile din visul unui tânăr. Iar numele oraşului era Oraşul lucrurilor pe care oamenii au vrut să le facă.“

- din Arta de a nu scrie un roman, Ed. Junimea, 1987, în original Novel Notes

Cu Eddie: mica cititoare şi marele scriitor

Lăsaţi vocea asta să vă surprindă: Vitas Bumac

Train of Trainers

Din colecţia mea de citate: lecţia de seducţie

ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY

„- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă ...
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist.
- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- A! Iartă-mă, rosti micul prinţ.

Însă, după un răstimp de gândire, adăugă:
- Ce înseamnă „a îmblânzi“? (...) Ce trebuie să fac?
- Trebuie să ai foarte multă răbdare - răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însa vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine...

Astfel, micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape (...), vulpea zise:
- Iată care-i taina mea, e foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.

- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor - spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.“


Puteţi citi textul integral, ilustrat cu desenele autorului, la http://www.miculprint.go.ro/

THE REAL MEATRIX: Vitele distrug Terra - Fapte şi cifre

Din colecţia mea de citate

ANTHONY ROBBINS

„Laptele matern conţine 2,38% proteine la naştere şi se reduce la 1,2-1,6% în decurs de 6 luni. Asta-i tot. De unde atunci ideea că fiinţele umane au nevoie de cantităţi masive de proteine?
(...)
Care este cel mai măreţ plan de marketing din lume? Este acela prin care să-i faci pe oameni să creadă că vor muri dacă nu-ţi folosesc produsul. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu proteinele. (...) Ce foloseşte organismul vostru pentru a obţine energie? Mai întâi fructoză din fructe, legume şi muguri germinaţi. Apoi amidon. Apoi grăsimi. Ultimul lucru de care are nevoie pentru a produce energie este proteina. (...) Ce părere aveţi despre ideea că proteina ajută la creşterea rezistenţei? Greşit. Excesul de proteine provoacă în organism exces de azot, care provoacă oboseală. (...) Dar ce părere aveţi despre faptul că proteinele ajută la formarea oaselor puternice? Din nou greşit. Este tocmai opusul. Consumul exagerat de proteine este mereu legat de osteoporoză, înmuierea şi slăbirea oaselor. Oasele cele mai zdravene de pe planeta noastră le au vegetarienii.“

- din Putere nemărginită, Ed. Amaltea, Bucureşti, 2001

Aţi fi visat la un asemenea spectacol al perfecţiunii fizice?

Susţin BiOS!

BiOS - căştile care ţin cont de creier

Asta vreau sa fac la 80 de ani!

Răzvan Mitulescu - „Fabrica de fluturi“, cărbune pe carton, 70x70 cm, 2005, Bucureşti

Un loc în care oamenii îşi explorează limitele prin creaţie aici şi acum

Modelul meu feminin: Doris Day în Pillow Talk

Modelul meu masculin: Edward Norton in Iluzionistul

Hai s-o facem, România!



















© Bun venit și mulțumesc pentru interesul acordat blogului meu! Materialele publicate aici sunt originale și protejate de legea drepturilor de autor. Dacă doriţi să reproduceţi textele sau ilustraţiile de pe acest site în scopuri necomerciale, este suficient să citaţi sursa: http://www.luxinside.blogspot.com/. Pentru reproducerea textelor şi ilustraţiilor în scopuri comerciale (și/sau pentru imaginile hi rez) vă rog sa mă contactaţi la luciana@home.ro .